Ingrediente:
- lapte degresat natural 0.5% grasime – 500 gr
- branza de vaci 2% grasime – 500 gr
- ou de gaina, integral – 3 bucati
- fructoza – 60 gr
- coacaze negre congelate – 250 gr
- mure congelate – 300 gr
- pudra/praf de budinca cu aroma de vanilie – 37 gr
Mod de preparare “blat”:
- In primul rand se prepara “blatul”.
- Branza de vaci se amesteca cu 30 gr fructoza, coacaze si 3 oua. Se amesteca bine pana la omogenizare.
- Se ia o forma rotunda si se tapeteaza cu hartie de copt.
- Se rastoarna compozitia si se da la cuptor, pe foc mediu pana este gata. (~30 minute)
- Dupa ce este gata, se pune blatul deoparte la racit.
Mod de preparare crema:
- Praful de budinca se amesteca cu 6 linguri de lapte rece si 30 gr fructoza. Se amesteca bine, pana la omogenizarea compozitiei.
- Restul de lapte se pune pe foc pana cand da in clocot.
- Cand laptele a fiert, se da focul foarte mic si se adauga incet compozitia de budinca, amestecand continuu, ca sa nu se formeze cocolase. La sfarsit se adauga jumatate din cantitatea de mure.
- Se mai tine pe foc cam 2-3 minute, amestecand continuu.
Mod de preparare prajitura:
- Blatul se scoate incet pe un platou din forma in care a copt. Hartia de copt se arunca.
- Forma se tapeteaza cu folie alimentara, lasand margini mai lungi.
- Se aseaza inapoi blatul, iar deasupra se toarna crema tocmai pregatita.
- Deasupra se aseaza restul de mure si se da la frig pentru 2-3 ore, ca sa se inchege bine crema.