Ma conving pentru a nu stia cata oara ca de ce ni-e frica, nu scapam…
Ma “plangeam”, acum mult timp in urma, in jurnalul meu de slabuta ca in “tinereti” am avut ghinionul de a locui deasupra unei patiserii. Unde credeti ca se ridica tot mirosul de baclava, cremsnit, pateuri cu ciuperci si multe alte bombe calorice? Da, fix in casa mea. Nu, inchiderea geamului nu era o solutie, era o magie la mijloc, mirosul patrundea prin pereti. Pe cuvantul meu de onoare.
Nu mai spun cate kilograme am reusit sa castig atunci intr-un timp foarte scurt, cred ca am batut si un record mondial, dar cert este faptul ca atunci cand m-am mutat din acel loc am putut respira usurata, mi s-a luat o piatra de pe inima, iar pofta de “nebunii” a disparut ca prin minune.
Intamplarea a facut ca atelierul meu, pe care de curand l-am amenajat, sa fie exact in acelasi bloc, ce-i drept, de data aceasta, cu cateva etaje mai sus. Recunosc ca mirosul nu mai ajunge pana la mine, dar in zona s-au deschis cel putin 6 patiserii (cofetarii, covrigarii, etc) noi, au aparut exact ca ciupercile dupa ploaie.
Vreau sa o cotesc la dreapta, pac o patiserie, vreau sa merg la metrou pac o cofetarie, vreau sa o iau spre Cismigiu pac o patiserie frantuzeasca cu o mega vitrina, cu de toate. Nu-i corect! Pentru ce atatea patiserii?!
Miercuri am fost la Bucharest Music Film Festival (din Piata G. Enescu) si bineinteles ca in drum era o patiserie, cum se putea altfel?! Am privit indelung spre vitrina, am si intrat sa vad ce imi pot lua (in timp ce ma grabeam sa ajung la festival) si dupa ce mi-am luat doza de privit am iesit usurata si m-am indreptat foarte incantata spre festival.
Intr-adevar, frica de aceste localuri nu mi-a disparut, dar spre deosebire de vremurile trecute, astazi am invatat, ma intai de toate, sa comunic cu mine, sa imi ascult corpul, sa ma inteleg si nu sa ma retrag in umbra, imbulzindu-ma la coada dupa baclava, cremsnit, merdenele si pateuri cu ciuperci.
Ptiu, da multi ani mi-au mai trebuit ca sa ajung “aici”… dar, mai bine tarziu decat niciodata…
Eu inca mai am momente cand ma mai insel pe mine insami si mai scap cate un pateu cu branza sau ciuperci…si apoi imi pare rau. Incerc sa ma educ definitiv, ca asa bine ma simt dupa ce mananc sanatos…
Răspunde
Iunie 19th, 2012 at 13:51
Buna Shori,
Toate vor veni cu timpul. Ai spus cuvantul magic “educare”, chiar asa si este, ne educam sa mancam sanatos, pentru ca noi nu am fost invatati sa facem acest lucru de mici copii si acum trebuie sa o facem.
Asculta-ti corpul, comunicati, intelege-l, asa o sa fie mult mai usor intreg procesul de educare.
Răspunde